News Flash:

Sare kosher - sfaturi pentru gatit

17 Iunie 2014
2016 Vizualizari | 0 Comentarii
Daca ai deschis macar un site culinar de prin alte tari ai observat in ultima vreme, cu siguranta, mentionarea in multe retete a sarii Kosher. E un trend, asa cum in urma cu ceva ani sarea de mare era in mare voga. Pe langa tendinte, sarea Kosher are totusi multe atuuri care o fac preferata marilor bucatari.

Sarea Kosher este o sare cu granulatie mare, iar numele ei vine din bucataria evreiasca unde sarea este un ingredient important in prepararea carnurilor inainte de a fi folosite la gatit.

Kosher este un termen care se refera la toata alimentatia evreilor, guvernata de norme religioase, in care mancarurile trebuie sa fie permise si sa fie preparate intr-un anumit mod. Carnea, de pilda, trebuie sa fie curata din punct de vedere kosher, prin sarare si scurgerea sangelui. Sarea Kosher are, din acest punct de vedere, un loc central in bucataria evreiasca, dar nu din acest motiv este preferata de tot mai multi consumatori din lume.

Ca orice alta sare si cea Kosher este o clorura de sodiu. Se extrage din apa de mare prin evaporare sau din mine. Spre deosebire, insa, de sarea de masa, care este rafinata si iodata, sarea Kosher este o sare cu granulatie mare, grunjoasa, care nu trece prin procesul de rafinare. Tocmai de aceea are un gust aparte, mai curat, preferat de marii bucatari in multe retete.

Bucatarii o apreciaza pentru aroma moderata si pentru structura ei, care o fac sa se prinda mai usor de preparate. Daca vrei sa inlocuiesti intr-o reteta sarea Kosher cu sarea obisnuita de masa, redu cantitatile la jumatate, pentru a pastra un gust echilibrat.

La ce sa folosesti sarea Kosher?

Pe langa condimentarea preparatelor, sarea Kosher este ideala pentru:
- o reteta de peste la cuptor in crusta de sare, pentru a freca bucatile de carne inainte de marinare, la muraturi (pentru ca lipsa iodului va preveni decolorarea legumelor murate).
- o poti adauga in apa in care pui la fiert legumele sau pastele.
- o poti pune mai usor decat alte tipuri de sare pe marginea paharelor pentru cocktailuri.
- o poti folosi pentru covrigei, saratele sau paine de casa.

Nu este indicata in retete de prajituri, blaturi si alte dulciuri pentru ca structura ei grosiera nu permite dizolvarea completa.

sursa: foodstory
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

retete culinare sare kosher sfaturi gatit peste
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Culinar.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1746 (s) | 34 queries | Mysql time :0.028428 (s)