News Flash:

Salata boeuf cu piept de pui - Cum se face

13 Aprilie 2017
3853 Vizualizari | 0 Comentarii
Ingrediente:

10 cartofi potriviti
1 kg de morcovi
3 pastarnac
1/3 telina
1 ceapa
1 borcan de gogosari in otet (800 ml)
1 borcan de castraveti murati (800 ml)
2 muraturi normale
300 g de mazare congelata
1+ ½ piept de pui
2 lingurite de sare
2 lingurite de piper negru macinat 
3 lingurite de mustar iute
400 ml de maioneza de casa
gogosari, castraveti, muraturi, ou fiert, patrunjel verde pentru ornat

Mod de preparare:

Pieptul de pui se pune la fiert intr-o oala cu apa si putina sare. Legumele se curata, se spala si se lasa intregi. Dupa ce a inceput sa fiarba se adauga in oala morcovii, pastarnacul, telina taiata bucati, cartofii si o ceapa doar pentru gust. Dupa ce carnea si legumele au fiert se scot intr-un castron si se lasa putin sa se raceasca. Dupa ce s-au racit se taie toate cubulete mici si se pun intr-un castron mai mare. Intr-o craticioara se pune apa la fiert, iar dupa ce fierbe se adauga mazarea congelata si se lasa sa fiarba aproximativ 15 minute, pana cand mazarea este fiarta dar nu faramata. Se scoate cu o spumiera si se pune peste zarzavatul si carnea tocata. Castravetii si gogosarii se spala intai cu apa rece, apoi se taie cubulete, dupa care se storc bine de zeama si se pun in castron. Se adauga sare, piper, mustar si se amesteca bine tot continutul pana cand se uniformizeaza frumos toate ingredientele.

Citeste si Un gust de nedescris! Salata care este de 10 ori mai gustoasa ca salata boeuf

Separat se face o maioneza proaspata din oua si se adauga 4 linguri in continut, amestecand usor pana cand se omogenizeaza. Se mai potriveste de sare, piper, sau acreala dupa gust si se lasa cateva ore la frigider sa i se aseze gustul. Dupa un timp se mai gusta inca o data si daca nu-i mai trebuie nimic se pune in castroane sau platouri, se acopera cu un strat subtire de maioneza deasupra si apoi se orneaza dupa preferinta cu feliute de castraveti, gogosari sau ou fiert si frunze de patrunjel.

Reteta de salata boeuf ne este recomandata de preparatedevis.ro.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

muraturi mazare congelata mustar iute
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Culinar.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1833 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021238 (s)