News Flash:

Reteta din Ardeal - Varza murata la butoi dupa reteta ungureasca. Nu te mai saturi de ea

6 Noiembrie 2017
25462 Vizualizari | 1 Comentarii

Varza murata la butoi este extrem gustoasa si nu trebuie sa lipseasca din retetele de sarmalute, ciorbe acre sau de langa o friptura de porc. Varza se pune la murat la sfarsit de octombrie sau inceput de noiembrie. Traditia romaneasca a „conservelor pentru iarna” spune ca varza se pune la murat intre Sfantul Dumitru si Sfantul Andrei.

Atunci cand alegi varza, trebuie sa fii atenta sa fie bine coapta, indesata, alba si cu foi subtirele, ca sa-ti fie de folos la sarmale. Butoiul trebuie curatat bine in prealabil. Unii spun ca butoiul e bine sa fie din lemn, insa stim ca in realitate iese la fel de buna si in butoaiele de plastic pe care le avem toti in casa.

Citeste si Cum se pune varza murata la butoi. Afla pretioasele secrete de la Radu Anton Roman – Dupa 3 saptamani, varza e gata

Ingrediente:

  1. Capatani frumoase de varza
  2. Boabe de porumb ( optional)
  3. 1 – 2 Gutui
  4. foi de dafin
  5. un manunchi de marar uscat
  6. hrean
  7. piper boabe
  8. sare (50 de grame la 1 litru de apa)
  9. apa

Mod de preparare:

Asezati pe fundul butoiului o parte din marar, bucati lunguiete de hrean, cateva foi de dafin si boabe de piper. Puteti pune si cimbru, daca va place. Daca doriti ca varza sa aiba culoare rozalie, puteti pune in butoi o varza rosie, iar daca o vreti galbena – aurie, adaugati boabe de porumb.

Scobiti cu grija cotorul varzei si umpleti locul ramas gol cu sare. Apoi puneti capatana in butoi si o presati bine. La doua straturi de capatani de varza adaugati marar, boame de piper si hrean. La fel, cand umpleti butoiul, adaugati aceste mirodenii.

Citeste si Reteta de varza murata pentru iarna la butoi simpla si usor de preparat

Cand butoiul e plin, asezati peste varza un gratar de lemn, presat cu doua pietre de rau de granit. Acoperiti butoiul cu un prosop curat si lasati-l sa stea asa timp de doua zile. Atentie, butoiul trebuie tinut la caldura, altfel varza nu se mureaza! Dupa doua zile, amestecati apa cu sare si turnati saramura peste varza, apoi puneti capacul butoiului. Unele gospodine obisnuiesc sa puna si conservat pentru a fi sigure ca varza nu se va inmuia.

Misiunea nu s-a incheiat aici. Butoiul trebuie tinut in continuare la temperatura casei timp de circa doua saptamani. Daca va fi prea frig, varza nu se va mura cum trebuie. Il verificati la doua zile si inlaturati stratul de spuma rezultat in urma fierberii. In 2-3 saptamani, varza dvs murata ar trebui sa fie gata. Dar oricum, nu va grabiti, aveti timp pana la taiatul porcului!

preluat de pe landia

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

varza murata
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Frățilă Gheorghe  | #1526
Eu mai pun și o ridiche cu coajă neagră . Mai pun cimbru și busuioc ! Busuiocul nu permite dezvoltarea mirosului ( putorii ) de varză murată !
În locul pietrelor de râu , pun două PET-uri de 2 litrii fiecare ( cu secțiunea pătrată / dreptunghiulară ) umplute cu sare ! ( Au incăput 7,5 Kg de sare în două pet-uri ) .
Pun și o țeavă de PVC rigid , in butoi , astfel încât să pot scoate saramura pentru vânturare. O scot cu furtunul de la bază , in găleată , apoi o torn deasupra . Atâtea găleți câte am pus .
Nu sunt de acord cu agitarea saramurei prin suflarea aerului și salivei printr-o țeavă !
Până se termină fermentarea îndepărtez toată „floarea“ albă care se ridică deasupra .
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2018 - Culinar.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1766 (s) | 34 queries | Mysql time :0.022384 (s)