News Flash:

Rata cu portocale, o friptura excelenta, frageda si gustoasa, usor dulceaga si cu aroma placuta de portocale, cu un gust rafinat - RETETA AICI

30 Ianuarie 2017
3764 Vizualizari | 0 Comentarii
Ingrediente:

1 rata de 2 kg
3 portocale potrivite
2 feliute de sunca afumata
1 lingurita de piper macinat
1 lingurita de sare
1 lingurita de cimbru proaspat macinat
1 lingurita de boia de ardei
2- 3 fire de usturoi verde
2 ardei grasi
1 kg de cartofi noi
1 lingura de ulei de floarea soarelui
150 ml de vin alb
150 ml supa de carne sau apa
2 linguri ulei de masline

Mod de preparare:

Rata se curata bine, se spala, se condimenteaza in interior si exterior cu sare si piper si se tine la rece pana a doua zi cand o sa fie gatita. Cartofii se curata, se spala si se taie dupa preferinta rondele ca la musaca sau cuburi mai mari. Ardeii si usturoiul se curata, se spala si se taie fasii. Portocalele se spala bine cu apa din ambundenta.
 
Se pregateste o tava de cuptor care se unge cu putin ulei si se pregateste patul de legume pe care se va aseza rata. In tava se asaza frumos cartofii condimentati cu sare, piper si boia de ardei dulce sau iute. Peste cartofi se adauga fasiile de ardei si de usturoi verde, iar peste ele se pune rata cu pieptul in jos. Rata a fost inainte stropita cu putin ulei de masline, condimentata cu sare, cimbru, piper si boia, iar sub aripioare au fost asezate bucatile de sunculita afumata. O portocala se va taia felii si se va umple interiorul ratei. Se adauga supa de carne si vinul alb aromat, se acopera bine tava cu hartie de copt sau folie de aluminiu si se introduce in cuptorul incins (180 grade) pentru 2 ore.

Dupa 2 ore se intoarce rata cu pieptul in sus, se adauga in jurul ei cateva bucati de portocala si se introduce din nou in cuptor neacoperita pentru aproximativ inca o ora. Pe timpul coacerii se unge din cand in cand rata cu sos din tava. Inainte cu 10 minute sa fie gata, se poate scoate din surplusul de grasime din tava. Sosul de portocale se prepara din zeama unei portocale, 2 linguri de sos din tava de friptura, o lingurita de ulei de masline, sare, piper si cimbru dupa gust.

Friptura de rata cu portocale se serveste fierbinte cu o garnitura de cartofi noi si sos de portocale, dar merge foarte bine si alaturi de o garnitura de orez sau ciuperci. Rata cu portocale, o friptura excelenta, frageda si gustoasa, usor dulceaga si cu aroma placuta de portocale, cu un gust rafinat de rata si portocale care se serveste la ocazii mai deosebite, festive, cum ar fi aniversari si Revelion.
    
Reteta de rata cu portocale ne este recomandata de preparatedevis.ro.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

friptura rata rata portocale friptura portocale
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Culinar.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1764 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015335 (s)