News Flash:

Mucenici moldovenesti de post - Cum sa iasa cat mai fragezi

8 Martie 2018
2434 Vizualizari | 0 Comentarii

Ingrediente:

  • 500 ml de apa
  • 1 kg de faina
  • ½ lingurita de sare
  • 75 ml de ulei
  • 100 g de drojdie  (4 cubulete)
  • 100 g de zahar
  • 1 pliculet de zahar vanilat
  • coaja de la ½ lamaie
  • coaja de la ½ portocala

Pentru sirop:

  • 500 ml de apa
  • 4- 5 linguri de zahar
  • coaja de la ½ lamaie
  • coaja de la ½ portocala
  • 4 linguri miere de albine pentru uns
  • 100 g miez de nuca pisat pentru ornat

Mod de preparare:

Intr-un castron se pune drojdia faramitata si se presara deasupra ei putin zahar. Intr-o cratita se pune apa, sare, zahar, zahar vanilat si se amesteca bine pe foc. Cand apa este calduta si toate ingredientele sunt dizolvate se adauga uleiul si coaja rasa de lamaie si de portocala. Se varsa amestecul in castron peste drojdie si poi se amesteca bine pana cand drojdia este dizolvata. Se adauga treptat faina pana cand se incorporeaza complet si se obtine un aluat bine legat si elastic care se mai framanta putin.

Se pune aluatul de mucenici la crescut in castron si se acopera cu un prosop, dupa care se lasa la crescut intr-un loc calduros pana cand isi dubleaza volumul.
Intre timp se prepara siropul pentru insiropat mucenicii din apa, zahar si coaja rasa de lamaie si portocala care se pun la fiert impreuna pana cand se obtine un sirop.
reteta sirop din zahar si lamaie pentru insiroparea mucenicilor de post moldovenesti retete culinare,

Dupa ce aluatul a crescut frumos se presara putina faina pe masa si se mai framanta putin, dupa care se modeleaza un sul care se taie in bucati egale (au iesit 18 bucati). Fiecare bucata de aluat se imparte in doua, dupa care se unge putin masa cu ulei si se modeleaza din fiecare cate un snur subtire si lung de 10-12 cm. Se impletesc cele doua snururi de coca rasucind dintr-un capat, apoi se unesc marginile intr-un cerc dupa care se suprapun si astfel se formeaza mucenicul sub forma cifrei 8. Se procedeaza asemanator cu restul bucatilor de aluat si in final se obtin mucenici moldovenesti de post, macinici sau sfintisori.

Se ia o tava de cuptor si se tapeteaza cu hartie de copt unsa cu putina margarina si apoi se aseaza in tava mucenicii lasand spatiu intre ei. Se mai lasa in tava sa creasca inainte de a-i pune in cuptor la copt. Dupa ce au crescut si in tava, se ung cu putin sirop deasupra si apoi se coc in cuptorul preincalzit la foc potrivit timp de 30 de minute. Cand sunt copti si au capatat o culoare frumoasa, rumena, se scot din cuptor si se insiropeaza cu cateva linguri de sirop cat timp sunt fierbinti. Intr-o ceasca se pune putina miere de albine si se dizolva cu o lingura de apa dupa care cu ajutorul unei pensule se ung deasupra mucenicii cu miere, iar peste miere se presara nuca pisata.

Astfel am preparat niste mucenici de post deliciosi din aluat crocant , usor insiropat, cu miere si nuca care se mananca cu multa placere de 9 Martie Ziua Mucenicilor. Mucenici de post, dulci si insiropati, cu miere si nuca si o aroma deosebita care ne plac foarte mult.

Reteta de mucenici moldovenesti de post ne este recomandata de preparatedevis.ro.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cuptor
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Culinar.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2003 (s) | 26 queries | Mysql time :0.024925 (s)