News Flash:

Ghidul bunelor maniere - in oras

2 Octombrie 2012
1723 Vizualizari | 0 Comentarii
In ghidurile de bune maniere vei gasi totul despre cum se sta, cum se mananca, cum se vorbeste si cine plateste masa. Exista, insa, un cod nescris al unor reguli de bun simt in acord cu timpurile actuale, invadate de orarul incarcat, stres si agitatie, de gadgeturi pe care le butonezi tot timpul sau de cardurile cu care platesti.
Pe cele mai inspirate le-am gasit pe Zagat.com, cel mai accesat ghid al restaurantelor din intreaga lume, potrivit foodstory.
1. Nu te baza pe sfertul de ora academic 
Sa fii punctual e nu numai o regula de eticheta ci si o dovada de respect pentru cei care te asteapta la masa. Cu atat mai mult daca este vorba de o singura persoana. Nu e nimic mai neplacut decat sa stai singur la o masa si sa ai senzatia ca toate privirile sunt indreptate spre tine. Nu te baza nici pe rabdarea celor de la restaurant. Daca stii ca vei intarzia mai mult de 15 minute, mai bine suna si cere sa iti pastreze rezervarea.
2. Plange-te politicos!
Nu zice nimeni ca trebuie sa accepti intarzierea chelnerului, mancarea rece sau fara gust, asteptarea bauturilor. E dreptul tau de client sa iti spui punctul de vedere, atata timp cat o faci politicos si fara jignirea personalului. Ceea ce nu e frumos este sa strici seara tuturor prietenilor cu care esti la masa comentand doar in fata lor servirea proasta, fara sa iei atitutdine cu personalul. Poate nu de-asta ati iesit in oras!
3. Platiti nemteste! 
Bunele maniere spun ca persoana care a lansat invitatia la masa, plateste, fie ca e barbat sau femeie. Traim, insa, in timpuri mai relaxate, asa ca nu e nimic rau in a imparti nota, atata timp cat fiecare stie ce si cat a consumat. Iar daca sunteti un grup mare si stiti ca veti imparti cheltuielile, ar fi bine sa aveti bani cash. In primul rand va scuteste de neplacerile unui restaurant fara POS si in al doilea rand ii face viata mai usoara chelnerului care nu vrea sa primeasca 5-6 carduri de pe care sa opreasca suma.
4. Sa fii altfel nu e o rusine! 
Daca intri in grupul vegetarienilor, al celor cu intoleranta la gluten sau al celor cu alergii alimentare nu inseamna ca nu ai dreptul la distractie sau la o masa in oras. Nu te feri sa spui de la inceput chelnerului ca poti manca numai un anumit tip de meniu sau asigura-te dinainte sa accepti invitatia prietenilor ca restaurantul are optiuni si pentru tine. Prietenii tai se vor simti prost pentru ca te-au invitat, iar tu vei ramane cu stomacul gol.
5. Fii prezent la intalnire! 
Nu numai prezenta fizica e tot ce conteaza. Daca ai acceptat invitatia, e politicos sa lasi deoparte telefonul mobil, tableta sau laptopul cat timp esti la masa, sa nu trimiti SMS-uri pe sub masa sau sa faci o conferita de presa cu mama sau seful.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

masa restaurant meniu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Culinar.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1716 (s) | 23 queries | Mysql time :0.024390 (s)