News Flash:

Dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist: „Oamenii sunt destul de putin dispusi sa slabeasca fiindu-le foame“

21 Mai 2019
578 Vizualizari | 0 Comentarii

Dr. Mihaela Bilic, medic primar de diabet, nutritie si boli metabolice, supraspecializata in psihonutritie in Franta, dezvaluie secretele oamenilor slabi si da detalii despre cum ne saboteaza mintea in lupta cu kilogramele in plus. Astfel, intrebari precum ce mananc, cat si cum sunt inlocuite, in psihonutritie, cu una mai simpla: eu de ce mananc?

Mancam pentru ca ne este intr-adevar foame sau pentru ca simtim emotii pozitive sau negative pe care nu le intelegem si nu le putem controla si ne gasim un refugiu in mancare? In realitate, de cate mese pe zi are nevoie un adult pentru a se simti satul, fara sa-si puna in pericol silueta? Medicul Mihaela Bilic da detalii despre cum ar putea ajuta psihonutritia in controlul mancatului emotional si in construirea unei relatii pozitive si echilibrate cu mancarea.

„Weekend Adevarul“: Care este relatia romanilor cu mancarea, in general?

Dr. Mihaela Bilic: Prin prisma istoriei si a experientelor din trecut, sa spunem, in care mancarea nu a fost intotdeauna accesibila si in multe variante, cum ne-am fi dorit, lipsa ei ne-a lasat aceasta nemultumire pe care, chiar daca noi credem ca am depasit-o, de fapt, se vede ca avem inca stilul acesta de a pune mult prea multa presiune pe mancare, mult prea multe lucruri se invartesc in jurul mancarii. In Romania, inca suntem in stadiul in care a avea frigiderul plin, o locuinta sigura tin nu numai de placerile si de siguranta de zi cu zi, dar pana la urma, aceste elemente asigura un fel de valorizare. Adica, avem intr-un fel impresia – si poate este si adevarat – ca e bine in viata noastra si ca putem fi linistiti, ca avem o viata implinita. Cat de plin este cosul de cumparaturi arata un nivel de trai, nu neaparat economic, ci mai degraba o satisfactie si o liniste pe care omul respectiv simte nevoia sa le aiba. Frigiderul plin si masa plina sunt inca in perceptia romanilor dovezi ale unei calitati inalte a vietii.

„La noi, produsele sunt mai proaste calitativ si mai scumpe“

Cumva, asta explica si de ce avem, in ultimii ani, un numar din ce in ce mai mare de persoane cu probleme de greutate?

Explica intr-un fel. Pentru ca se asociaza intr-un mod pagubos cu lipsa de educatie si de informatie corecta. Si atunci cand suntem expusi unei diversitati atat de mari de oferte si de produse alimentare, impulsivitatea din noi le vrea pe toate, insa nu avem bazele nutritiei – si cand vorbesc de abc-ul nutritiei nu vorbesc neaparat despre nutrienti si despre substante chimice, ci vorbesc de acele reguli simple care, poate, la alte popoare, sunt respectate fara sa fie percepute ca un lucru care tine de educatie si de invatatura. Este vorba despre care sunt categoriile de alimente de baza ce pot fi consumate zilnic si de mai multe ori pe zi, care sunt alimentele neobligatorii sau mai degraba facultative, care se mananca rar, in cantitate mica – cum sunt mezelurile, branzeturile, dulciurile. Apoi, mai este vorba despre un comportament alimentar care, din nou, se construieste in copilarie pe baza de reguli si disciplina. Adica: stam la masa cand mancam, nu mancam intre mese, avem un program cat de cat organizat, in momentul in care mergem la cumparaturi ne uitam ce scrie pe etichete, facem diferenta intre sortimentele din acelasi produs si alegem prin prisma unei implicari si asumari personale. Pentru ca, pana la urma, ingredientele de baza din alimentatia noastra au ramas aceleasi, insa felul in care ele pot fi transformate in sute de produse tine– sa spunem – de o generozitate a industriei alimentare. Insa, pana la urma, omul care scoate banii din buzunar este responsabil pe ce-i da. Si, nu in ultimul rand, as spune ca acum dam dovada de o oarecare comoditate care ne-a scos din bucatarie, de la „cratita“, fiind considerat poate un lucru depasit – acum vrem sa apelam si noi la „livrari acasa“ sau luam din magazine produse ambalate extrem de atragator, si care, din pacate, din punct de vedere calitativ, sunt inferioare. Acolo este mult zahar, multa grasime de proasta calitate, poate potentiatori de gust ca sa fie, as spune, un „uau“. Insa, in final, cu siguranta acel produs este mult mai concentrat in calorii si probabil si in gust, decat o banala mancare gatita. Si atunci, in acest context, suntem prinsi in capcana unui consumerism care aduce cantitate multa, si, din pacate, putina calitate. Si nu e nici macar ieftin. Adica la noi – este un lucru care tine probabil de legislatie, de taxe – a umple cosul la supermarket te costa mai mult decat in oricare dintre tarile din Europa. Produsele sunt mai proaste calitativ si mai scumpe.  

„Mancarea este mancare, si nu chimie“

Cum de v-ati orientat catre psihonutritie? La ce ajuta ea?

La inceputul carierei mele, nutritia era destinata mai ales persoanelor cu diverse patologii, celor cu diabet, de exemplu, care de-adevaratelea trebuie sa manance dupa recomandarile unui medic. Nu prea exista o nutritie dedicata omului care are doar cateva kilograme in plus. In cazul lor, recomandarile, inclusiv preventia apropo de kilogramele in plus trebuie sa contina mesaje care se adreseaza omului sanatos. De aceea, limbajul trebuie sa fie unul extrem de prietenos, pentru ca, altfel, iata la ce asistam: opinia publica si tot ce inseamna informatii care circula in media folosesc un limbaj de multe ori de neinteles de cititori, de ascultatori, si care, fiind cu aceste accente stiintifice, mai degraba creeaza o reactie de anxietate si de neincredere in mancare, tocmai pentru ca mancarea este mancare, si nu chimie. Apoi, mai este vorba si despre aceste diete, meniuri, liste de alimente interzise si permise care au fost la moda in anii ’70-’80 in strainatate si care presupuneau niste restrictii, niste combinatii complicate, tocmai pentru ca obiectivul era: sa poti manca mult, fara sa te ingrasi. Deci, oamenii sunt destul de putin dispusi sa slabeasca fiindu-le foame, sa slabeasca cu burta goala. Si avem aceasta naivitate – ca sa nu-i spun ipocrizie – ca trebuie sa existe o metoda in care sa avem si burta plina si sa fim si slabi. Si, daca se poate, sa mancam si ce ne place si mult, atunci e perfect. Or, acest tip de cerere creeaza in piata o oferta. Exista metode prin care poti pacali metabolismul. Ce trebuie inteles insa este ca, in final, tipul acela de alimentatie nu poate fi respectat si urmarit pe viata, nu putem sa transformam relatia cu mancarea intr-o chestiune atat de complicata si de greu de respectat, incat sa fim tot timpul cu cantarul dupa noi, cu cine stie ce liste de asocieri complicate. Atunci omul renunta, oboseste, se plictiseste si nu mai urmareste respectivul meniu. Cu siguranta nu are decat sa se ingrase. Aceste diete, aceste cure de slabire au dus la o multime de lucruri negative.

Cum ar fi?

„S-a ajuns la mancatul preventiv“

De ce a aparut aceasta intrebare?

Tocmai pentru ca , iata, tot din cauza dietelor si acestui program de alimentatie impus din exterior s-a ajuns la mancatul preventiv. Adica oamenii au inteles ca nu trebuie sa manance de foame si atunci fac orice sa manance inainte de a le fi foame, ca sa nu le mai fie foame. Or, absurdul acesta e periculos. Pentru ca foamea este o senzatie pe care trebuie sa o ascultam, sa o dresam, sa o antrenam ca pe un muschi, astfel incat, prin maturitatea alimentara pe care o dobandim sa ajungem sa avem o pauza de patru-cinci ore intre mese. Or, in momentul in care noi le recomandam pacientilor sa manance de trei ori pe zi, plus doua gustari, nimeni nu intreaba si nu pune un asterisc: cu conditia sa-ti fie foame. Si nu doar sa-ti fie foame, ci sa-ti fie foame de nota sase, poate, pe o scara de la unu la zece. Problema e c[ relatia corpului nostru cu mancarea a fost mutata in sfera rationala.

Cum adica?
Capul nostru ne spune si ce ne place si care sunt alimentele interesante tocmai pentru ca sunt promovate si auzim tot felul de informatii. La fel, el este insatiabil, pentru ca mintea, ratiunea nu simte, functioneaza doar pe baza de idei si de ganduri. Si atunci, si daca suntem satui, mintea noastra tot mai are niste pofte. Dandu-i atat de multa crezare si importanta mintii, am ajuns sa ne ignoram corpul. Iar corpul este singurul care simte, pentru ca avem senzatii: alimentare, in primul rand. Foarte multe persoane spun: „Vai de mine, mi-e foame“, cu a atitudine si o intonatie care arata un fel de frica, de angoasa.

„Mancarea atenueaza rapid orice senzatie“

Panica...

In loc sa fie: „Hm, uite ca mi-e foame!“, pe un ton relaxat. Foamea face parte din existenta noastra in fiecare zi, de cand ne trezim pana ne culcam, cu mici perioade imediat dupa masa de jumatate de ora in care aproape ca nu o simtim. In rest, suntem tot timpul dispusi sa mancam. Asa ne-a creat natura. A dori sa scapi de foame este nu numai absurd, dar este periculos. Cu cat te inveti ca face parte din tine si ca o ai alaturi de tine ca un fel de companion de drum, o sa o eviti, ca nu ai cum s-o blochezi, ci mai degraba o sa o ignori si nu-i mai dai crezare decat atunci cand ajunge sa aiba o intensitate care cere satisfactie. Dar, aceasta convietuire cu foamea, pe o atitudine relaxata si detasata, noi fiind in control, este esentiala. Pentru ca, altfel, tot ce simtim in corpul nostru – si, pe langa senzatii alimentare sunt o multime de emotii si de alte senzatii – tratam cu mancare. Din nou spun, din lipsa educatiei nu stim ce inseamna aceste emotii, nu le cunoastem, nu stim cum se numesc si nu stim cum se traiesc, cum se satisfac. Si atunci, indiferent ce-am simti, si pe pozitiv, si pe negativ, ne sperie, iar mancarea este la indemana si este elementul care atenueaza cel mai rapid orice senzatie. Dar trece si repede. Adica mancarea panseaza, anesteziaza si emotiile negative, si pe cele pozitive, si atunci cand mai simtim ceva nici noi nu stim: ca e furie, frustrare, oboseala, plictiseala, chiar si emotiile pozitive – bucurie, entuziasm – noi vom manca. Ajungem, 80% din timp, sa nu mancam de foame, ci din cu totul alte motive pe care, din pacate, nu are cum sa ni le spuna nimeni din exterior.

Spuneti, deci, ca mintea este, cumva, un inamic in relatia nostra cu mancarea.
Da. Ne saboteaza relatia fireasca cu mancarea. Ca sa nu mai vorbesc de relatia particulara pe care o are mintea cu zaharul. Tocmai pentru ca zaharul creeaza o stare de bine si de anestezie la nivelul creierului, va fi intotdeuna o deschidere catre orice produs dulce. E un instinct care vine din natura, tot ce e dulce ne place. Iar aici nici macar nu trebuie sa fim incurajati. In momentul in care te plictisesti sau ai o munca de rutina de care vrei sa scapi, intotdeauna mintea va fugi cu gandul la dulce. Si va incerca sa te manipuleze, sa-ti induca tot felul de stari, astfel incat sa ajungi la concluzia ca corpul tau, amaratul, cere zahar.

Acele renumite caderi de glicemie.
Absolut! Sunt tot felul de tehnici de impresionare si mintea noastra este o „drama queen“ al carei singur obiectiv este sa mancam cat mai mult si daca se poate cat mai mult dulce.

„Putine persoane au o atitudine distanta fata de mancare“

Care este, totusi, secretul oamenilor slabi? Ni se pare ca mananca mult, dar nu pun niciun kilogram pe ei.
Ca proportie, acest lucru se intampla extrem de rar. Poate pentru mai mult de 90% din persoane, normalitatea se defineste prin aceste caractere care tin de instinct – e normal sa fim mancaciosi, pofticiosi, lacomi, dezorganizati si sa nu prea simtim satietatea. Suntem lasati de natura sa mancam fara limite. Exista si putine persoane care au fie o perceptie a mancarii – as spune – rece, distanta. Pe ei mancarea nu-i atrage. Acolo unde majoritatea se „topeste“ cand vorbeste despre mancare, are o relatie afectuoasa cu mancarea, sunt persoane care, atunci cand vorbesc despre mancare si intra in contact cu ea, se comporta rece, distant, ca atunci cand avem de-a face cu o persoana care nu ne place. Sunt persoane in vocabularul carora apare acea afirmatie: „Am uitat sa mananc“. De ce? Pentru ca, pe langa faptul ca nu sunt atrasi, nu au apetit, nu au drag de mancare, mai au si aceasta paguboasa, sa spunem, satietate, adica toleranta infinita la foame: nu simt ca le este foame. In schimb, in momentul in care mananca, au o satietate extrem de usor de atins. In practica, ii vezi ca iau doua-trei guri dintr-o mancare si spun ca s-au saturat. Deci, iata, toate elementele, si cele interioare, care tin de fiziologie, dar si perceptia emotionalo-psihologica legata de mancare este „cum sa fac sa scap cu mai putina mancare?“.

Si, bineinteles, raman slabi...
Nu intamplator asta se vede pe silueta lor. In majoritatea cazurilor, sunt persoane care nu iubesc brazeturile, care nu iubesc lucrurile grase. Cand ii auzi ca vorbesc despre branza si cascaval si vezi grimasa de pe fata lor: „vai, nu-mi place“, „vai miroase“. Instinctiv, ei ar prefera tot ce este dietetic, tot ce este fad. Aceasta lipsa de apetenta pentru gust ii duce in situatia de a fi slabi, dar este un lucru pe care nu-l putem invata. Asa te nasti. Si lucrul acesta nu se poate dobandi de persoanele care iubesc mancarea. Dictatorii alimentatiei Si cealalta categorie de slabi? Mai exista o categorie de persoane extrem de active, de agitate, e o trasatura de personalitate si care din cauza acestei hiperexcitatii mentale, in momentul in care mananca, o fac neacordand atentie, gandindu-se la altele. Mananca putin pentru ca sunt mereu pe graba. Cu siguranta, acest tip de conduita vine la pachet si cu un metabolism extrem de accelerat. Nici acest lucru nu-l putem dobandi. Si este interesant ca si in cazul lor, chiar daca sunt asa, cu varsta, se mai potolesc. Adica e buna zicala: „mananca cat mai poti, pentru ca va veni o zi cand n-o sa-ti mai permiti“. Iar in ultima categorie de astfel de persoane care par slabe si par a putea manca orice fara sa se ingrase mai sunt cei care-si controleaza cu foarte mare atentie, cu multa vointa si mult efort alimentatia si care, aparent, nu au niciun fel de problema de silueta. Insa ce trebuie observat in cazul lor este ca tu ii vezi mancand, numai ca nu-ti pui problema si poate ca nici ei nu vor sa recunoasca ca respectiva masa este singura din ultimele trei zile. Sau ca urmatoarele trei zile or sa fie doar cu iaurt tocmai pentru ca sa-si „plateasca“ excesul de calorii pe care l-au facut. Deci este vorba despre un tip de comportament extrem de organizat, de disciplinat, ca sa nu spun dictatorial. Si atunci, in public faci parada ca mananci orice, iar apoi iti restrictionezi extrem de puternic alimentatia ca, pe o medie de trei zile, sa rezulte un aport caloric extrem de mic si in acest fel silueta sa fie pastrata.

Masa de seara ne hraneste si ne relaxeaza

Aici putem spune ca s-a facut un pact cu mancarea.
Da. Si tu, ca autodidact ti-ai facut un sistem, ai gasit o strategie. Fiecare trebuie sa hotarasca pana la urma sistemul si ritmul, in functie de preferintele personale si in functie de viata lui individuala, avand ca obiectiv foarte important calitatea vietii. Accentuez faptul ca masa de seara este una dintre cele mai delicate, insemnand ca are rolul nu doar de a ne hrani dupa o zi intreaga in care se presupune ca am consumat, dar, cu ajutorul ei ne relaxam, putem sa ne bucuram de respectivele produse in compania celorlati, nu mai este pe fuga. Este masa cea mai importanta si justificata din punct de vedere al nutritiei, dar si al socializarii, as spune. Mai nou, in strainatate, in momentul in care vrei sa-ti reglezi un pic alimentatia, ti se spune: „Concentreaza-te si alege doua mese pe zi: masa de dimineata si pranzul, daca esti o persoana mai matinala, sau pranzul si masa de seara, in functie de bioritmul tau si de stilul tau de viata“.

Deci este in regula sa avem doar doua mese pe zi? Categoric! Ca adulti care nu mai cresc, nu mai au acele nevoi energetice pe care le are un copil, nu ne dam seama ca mancam mult mai mult decat ii trebuie organismului. Aceasta este principala cauza a obezitatii. Nu se stie exact cine ne-a spus ca avem nevoie de atat de multa mancare zilnic. Dar majoritatea persoanelor sunt frustrate ca nu pot manca dupa pofta inimii. Nu se poate. Pentru ca pofta noastra si ce-si doreste organismul nostru este cat mai multa mancare, avand in vedere ca noi nu am fost programati si construiti sa mancam in fiecare zi. Noi cand gaseam mancare trebuia sa mancam mult pentru a face provizii de grasime si din grasimea aceea sa supravietuim in perioada in care nu gaseam mancare.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

mihaela bilic
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Culinar.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1766 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018336 (s)