News Flash:

Cum se face coq au vin

8 Octombrie 2013
1419 Vizualizari | 0 Comentarii
Ingrediente:

1 cocos de curte
1 sticla de vin (Merlot sau Beaujolais)
2 morcovi
3 cepe
3 catei de usturoi
1 ardei gras
6 feliute de sunca
200 gr de ciuperci
ulei de masline

Pentru arome:
1 crenguta de cimbru
2 foi de dafin

Mod de preparare:

De ar exista un paradis al mancaciosilor, cu siguranta in mijlocul sau s-ar ridica muntele Coq au vin, spre bucuria si indestularea tuturor. Povarnisurile ar fi plamadite din bucatele indelung inmiresmate si fragezite in sosul de vin care ar curge apoi de pe creste in parauri involburate.

Nu te apuca de aceasta epopee a bucatarie frantuzesti daca nu ai timp si un cocos de curte, crescut cu dragoste si porumb. Gateala nu e foarte grea, doar ca dureaza si trebuie facuta ca la carte. Iar daca inlocuiesti cocosul grasut si galben la piele cu un pui de magazin, in zadar vei cauta sa pricepi de ce coq au vin e atat de laudat.

Cu o zi inainte de festin, tai cocosul in bucati – pieptul si pulpele merg la coq au vin, aripile, spinarea si gatul, la ciorba.

Acum sa va zic un secret: pentru si mai multa aroma, imparte in doua si ciocanele, si pulpele superioare. Taind prin os, maduva o sa poata sa-si lase toate sucurile in sos.

Pune bucatile de cocos intr-o oala mare, impreuna cu doua cepe taiate sferturi, doi morcovi facuti betigase, bucati de ardei gras, o crenguta de cimbru si doua foi de dafin. Acopera totul cu vin rosu, pune un capac si da oala la frigider, macar douaspe ceasuri.

A doua zi, scoti carnea din marinada – ce rosie este, ce arome unice promite! O lasi putin la scurs, apoi o rumenesti in unt sau ulei. De s-a aurit cocosul, il scoti din tigaie si pui in locul lui legumele din marinada, impreuna cu trei catei de usturoi zdrobiti.

sursa: sfatulparintilor
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

3130 viz    0 com
1029 viz    0 com
962 viz    0 com
2132 viz    0 com
1994 viz    0 com

Mica publicitate

© 2018 - Culinar.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1651 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020141 (s)