News Flash:

Cum sa faci un blat bun

1 Iulie 2013
8388 Vizualizari | 0 Comentarii
Nelipsit de la niciun eveniment important al vietii - nunti, botezuri, aniversari - tortul este un desert elegant care-ti ofera o satisfactie deosebita atunci cand il prepari cu mana ta! Iar pentru a reusi sa ai cel mai spectaculos tort preparat de tine, noi iti vindem cateva ponturi simple pentru ca blatul, elementul central al prajiturii, sa iti iasa perfect!
Chiar daca decorul final si glazurile delicioase iau adesea "fata" blatului de tort in comentarii si aprecieri, fara un blat pufos, aromat si fraged, tortul ar fi incomplet si fara esenta.

1. Aprinde cuptorul inainte de a te apuca de blat!
Pentru ca blatul sa iti iasa perfect, este important sa incingi foarte bine cuptorul inainte. Aprinde-l inainte de a incepe procesul de preparare a blatului.

2. Pregateste corect ouale!
Separarea oualor este un pas important in prepararea unui blat de tort. Acestea trebuie separate cu atentie, astfel incat sa nu ramana urme de galbenus in albus, intrucat risti ca spuma de albus sa nu iasa.
De asemenea, asigura-te ca bolul in care bati albusurile este curat si degresat, altfel acestea nu ies spuma.
Galbenusurile se freaca bine cu zaharul si aromele pana cand se albesc si isi maresc volumul.
Spuma de albus se toarna peste galbenusurile frecate, niciodata invers. Dupa ce torni spuma, amesteca cu o spatula de sus in jos, pentru ca albusurile sa isi pastreze consistenta spumoasa.

3. Ai grija la cantitatea de faina, altfel risti ca blatul sa se lase!
Unul dintre motivele "lasarii" blatului, dupa scoaterea din cuptor, consta in cantitatea de faina insuficienta. Este foarte important sa respecti cantitatile de faina recomandate in reteta, pentru a evita aceste efect dezastruos.
Tot pentru a reduce riscul de dezumflare a blatului, este recomandat sa cerni faina de 2-3 ori inainte de a o introduce in aluat.

4. Respecta regulile de coacere a blatului!
Blatul pus in forma trebuie bagat in cuptorul incins, la foc mare, timp de 4-5 minute. Dupa expirarea celor 5 minute, focul se da cat se poate de mic.
Usa cuptorului trebuie tinuta inchisa in primele 10-15 minute dupa introducerea blatului, pentru a evita efectul de lasare. Tot din acest motiv, dupa expirarea timpului de coacere, blatul se lasa in cuptor cu usa deschisa, timp de 20 de minute si abia apoi se scoate.

5. Taie blatul dupa ce se raceste!
Pentru a evita efectul de faramitare si incruzire, blatul se taie cand este racit.

sursa: acasa
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Culinar.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1903 (s) | 34 queries | Mysql time :0.031540 (s)