News Flash:

Cum faci diferenta intre alimentele bio si cele obisnuite

29 Ianuarie 2013
2124 Vizualizari | 0 Comentarii
Chiar daca traim intr-un ritm ametitor, oamenii sunt din ce in ce mai preocupati de sanatatea lor si, prin urmare, vor sa afle cat mai multe despre alimentele bio. Stim cu totii ca sanatatea este strans legata de ceea ce mancam. Corpul si mintea depind in totalitate de ceea ce noi le oferim zi de zi, prin nutritie.

Este adevarat ca si alti parametri ai vieti sunt la fel de importanti cand este vorba despre starea generala de bine. Exercitiile fizice regulate, somnul de calitate, vacantele si odihna, relatiile de familie si sociale bune, evitarea fumatului sau a bauturii in exces sunt tot atatea fatete ale comportamentului care conduc la o viata sanatoasa de lunga durata. In acelasi timp, alimentele au un rol covarsitor in aceasta chestiune. Insa cum stim care sunt cele alimentele cele mai bune? Ok, consumam fructe si legume, insa alegem produsele bio sau cele non bio? De altfel, subiectul a starnit multe discutii aprinse intre producatori. Calitatea produselor combinata cu siguranta nutritionala si diferite considerente economica au fost indelung examinate si discutate. Cu toate acestea nu foarte multi oameni cunosc aspectele de baza precum si diferentele in ceea ce priveste nutrientii dintre alimentele bio si cele non-bio.

Obtinerea produselor bio este diferita comparativ cu produsele obisnuite datorita modului de productie folosit de fermieri. Legumele, fructele si carnea organica sunt obtinute fara utilizarea hormonilor, pesticidelor, antibioticelor, fertilizarilor chimice sau a modificarilor genetice.

Si cu toate ca sunt mai scumpe produsele bio se bucura de o popularitate tot mai mare.

Principalele diferente dintre alimentele bio si cele non-bio

1. Fertilizatori: fermierii organici folosesc ingrasamant natural pentru hranirea solului si a plantelor. Pe de alta parte, fermierii conventionali utilizeaza fertilizatori chimici pentru a ajuta plantele sa creasca.

2. Pesticide: in fermele organice se folosesc diferite modalitati naturale pentru a scapa de boli si daunatori. In schimb, fermele conventionale folosesc insecticide pentru a alunga insectele si a evita imbolnavirea plantelor.

3. Ierbicide: Fermierii organici sapa plantele, smulg buruienile cu mana, in schimb ceilalti folosesc ierbicide pentru a scapa de iarba.

4. Septel: In fermele conventionale animalelor li se dau antibiotice, hormoni de crestere si medicamente pentru a preveni imbolnavirea si a impulsiona cresterea. In acelasi timp, fermierii organici permit animalelor sa se plimbe in aer liber, le hranesc cu produse organice pentru a scadea riscul de a se imbolnavi, folosesc o dieta echilibrata si curata cat se poate de des adaposturile acestora.

Este important insa sa se faca deosebirea intre produsele naturale si cele bio. Natural nu este egal cu bio

Potrivit normelor stabilite in UE, pot fi etichetate ca produse bio doar cele care sunt crescute si procesate respectand standardele stabilite. Exista pe piata si produse despre care producatorii sustin ca sunt naturale sau ca nu s-au folosit hormoni de crestere. Insa nu pot folosi aceasta eticheta pentru produselor lor pana nu demonstreaza ca indeplinesc toate criteriile legale.

Intrebarea care se pune este daca alimentele bio au mai multi nutrienti si sunt mai sanatoase decat cele normale. Insa cel putin pana in prezent nu s-au gasit suficiente dovezi care sa sustina ca produsele bio contin mai multi nutrienti, decat cele obisnuite sau ca sunt mai sanatoase. Cantitatea de pesticide care ramane in legume si fructe are un risc foarte scazut in ceea ce priveste afectarea sanatatii. De altfel, si riscul de a dezvolta diferite forme de cancer daca ai mancat fructe si legume protejate cu pesticide, este nesemnificativ.

Trebuie totusi remarcat faptul ca legumele si fructele bio se strica mult mai repede intrucat nu au fost tratate cu ceara sau alti conservanti. Mediul inconjurator beneficiaza de pe urma fermelor organice, iar acest lucru este un argument foarte bun pentru multi oameni sa aleaga produsele bio. Fermele organice reduc poluarea si ajuta la conservarea apei si a solului si prin urmare sunt prietenoase cu mediul.

In ceea ce priveste gustul exista oameni care cred ca fructele si legumele organice au un gust mai bun. Altii nu gasesc nicio diferente intre ele. Insa de vreme ce gustul este subiectiv, fiecare persoana in parte decide in legatura cu ce-i place la fiecare aliment in parte.

sursa: sfatulparintilor
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

alimentele bio fertilizatori pesticide ierbicide septel produse bio
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Culinar.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1726 (s) | 23 queries | Mysql time :0.025883 (s)