Democratia – de la greci pana in zilele noastre

Democratia este o inventie a vechilor greci. Cetatea Atena era, acum aproape 2500 de ani, o democratie directa, in care toti cetatenii intruniti in Adunarea poporului participau la conducerea statului. Pentru a fi cetatean, un atenian ( doar barbatii liberi, caci femeile nu au avut niciodata drepturi politice in antichitate) trebuia sa indeplineasca doua conditii : in primul rand, era obligatoriu sa se fi nascut dintr-un tata atenian, iar, in al doilea rand, trebuia sa fie major. Acest lucru se intampla la varsta de 18 ani, dar pentru ca toti tinerii urmau sa presteze serviciul militar timp de doi ani, ei nu puteau patrunde in Adunare mai devreme de implinirea varstei de 20 de ani.
Pe vremea aceea, grecii erau faramitati intr-o multitudine de orase -state. Un „polis” clasic se defineste ca o comunitate de cetateni, in totalitate independenta, suverana peste cetatenii care o compun, intarita de cultele religioase si condusa de legi. Foarte importante pentru greci, legile determinau intreaga viata a cetateanului de la nastere si pana la moarte.
Viata de zi cu zi a cetateanului atenian era dominata de atentia pe care trebuia sa o acorde treburilor satului. Cu toate acestea, prezenta in Adunarea poporului nu era intotdeauna obligatorie, dar pentru a limita cat mai mult eventualul absenteism, orice convocare a adunarii, precum si ordinea ei de zi erau anuntate cu patru zile inainte. De regula, sedintele se tineau in Agora, un fel de piata publica, cu un diametru de peste 100 de metri, ce putea adaposti mai mult de 20.000 de persoane. Adunarea era prezidata de un Sfat alcatuit din 500 de membri, cate 50 pentru fiecare trib important al Atenei. Timp de un an, acestia se aflau in slujba statului, neglijandu-si, de cele mai multe ori, treburile personale. Plata pe care o primeau era destul de mica, sub ceea ce am numi astazi venitul mediu. Pentru ca legea nu permitea atenienilor sa devina (prin tragere la sorti) decat de doua ori in viata, membri al Sfatului, ne dam seama ca, orice cetatean, in masura in care dorea, avea foarte mari sanse de a face parte din prezidiul Adunarii poporului. Scopul Sfatului era, printre altele, de a propune proiecte de legi ce vizau viata cetatii. Textele puteau fi amendate sau chiar respinse de catre Adunare, in urma unor lungi discutii ce se puteau intinde din zori si pana in amurgul unei zile.
In Atena, toate cele trei puteri considerate astazi fundamentale : legislativa, executiva si judecatoreasca ce emanau de la Adunare poporului. Daca putem considera Sfatul un soi de parlament stravechi, puterea executiva era reprezentata de catre cei zeci strategi, cate unul din fiecare trib. Acestia erau insarcinati cu apararea nationala si comandau armatele aflate in campanie. Discutau, in numele statului, clauzele tratatelor si aveau dreptul de a solicita intrunirea Adunarii. Strategii puteau fi realesi de un numar indefinit de ori.
Intreaga activitate politica era supervizata de magistrati, care nu intrau in functie decat dupa o examinare prealabila, care trebuia sa confirme atat moralitatea cat si competenta lor. La iesirea din functie, orice magistrat trebuia sa dea socoteala de activitatea sa. Interesant este faptul ca in cazul in care un om politic atragea banuiala ca ar fi prea ambitios, acesta putea fi ostracizat, adica trimis intr-un exil de 10 ani, chiar daca impotriva lui nu era formulat explicit nici un cap de acuzare.
Democratia vechilor greci se suprapune peste perioada clasica a Eladei, o epoca stralucitoare sub foarte multe aspecte. Stafeta peste timp, democratia va reinvia in istoria moderna a umanitatii, sub alte chipuri si sub alte definitii.

Societatea contemporana are la baza democratia de tip reprezentativ. De aceasta data, aveam de a face cu o democratie indirecta, in care poporul nu mai guverneaza el insusi, ci isi numeste anumiti reprezentanti care sa il conduca. O conditie necesara a democratiei reprezentative o reprezinta democratia electorala, adica posibilitatea ca opinia publica sa se manifeste in cadrul alegerilor legislative.
In unele state ( Peru, de pilda) exercitarea dreptului de vot este obligatorie, absenteismul putand fi considerat un act de nesupunere civica, dar, in cele mai multe tari, participarea la vot este facultativa. Apatia, care caracterizeaza marea majoritate a electoratului din Romania sau de aiurea, a fost pusa, initial, pe baza saraciei sau a analfabetismului. Apoi, cand, mai ales in occident, cele doua tabere s-au redus spectaculos, s-a dat vina pe lipsa de informatie si de educatie civica.
In Romania, parca mai mult decat in alta parte, publicul tinde sa-si substituie dreptul la vot cu simpla emitere a unor impresii electorale. Desi in 1990, rata participarii la vot a fost impresionanta, mai mult de 80% din electorat prezentandu-se la sectiile de votare, peste numai 10 ani numarul celor care si-au exprimat dreptul de vot a scazut dramatic, pana la pune in pericol insasi esenta unei democratii. Cum este greu de crezut ca romanii de astazi au devenit mai puti educati decat cei de acum zece ani, sau cei din trecut erau mai bine informati decat cei de acum, cauza acestui profund absenteism trebuie cautata in imensa dezamagire pe care a produsa noua clasa politica romaneasca. Alcatuita, aproape in totalitate, din fostii membri ai PCR, acest nou segment social al Romaniei contemporane a reusit in mai putin de 10 ani sa perverteasca complet ideile generoase ale unei inventii de peste 2.500 de ani. Ramane de vazut, daca, in timp, tara noastra va (mai) fi in stare sa nasca o autentica clasa politica.
Catalin ONOFREI