Eveniment-Social

La Iasi s-a infiintat o clinica de dermatologie

Publicat: 23 apr. 2000
_____ Vizualizări 0 Comentarii
La Iasi s-a infiintat o clinica de dermatologie
a:3:{s:7:"site_id";i:1;s:6:"old_id";i:11908;s:8:"site_url";s:10:"www.bzi.ro";}

In toamna acestui an, Spitalul Universitar CFR Iasi va aniversa 40 de ani de la infiintare. Ca o avanpremiera a acestei sarbatori a lumii medicale iesene, de curand, la aceasta unitate spitaliceasca a avut loc infiintarea Clinicii a II-a de Dermatologie, considerata o „realizare a anului”, fiind a doua unitate de acest fel din Iasi.
Baza materiala de care dispune spitalul asigura conditii de tratament si asistenta ambulatorie deosebite. Dotarile tehnice pentru explorari in laboratoarele de hematologie, biochimie, micologie, bacteriologie, radiologie, echografie (in prioritatile imediate si tomografie computerizata), la care se adauga aparatura si instrumentarul de utilitate la patul bolnavului sau in salile de interventii pentru chirurgie generala, ORL, oftalmologie etc., vorbesc despre preocuparile unui manageriat competent. Ceea ce a facut si face ca aceasta mare institutie sa ocupe una din treptele cele mai inalte de profesionalism in domeniu este corpul medical. Medici formati in unitate si in institutiile de invatamant iesene dar si din alte centre medicale din tara, au adus priceperea si stradaniile lor, gasind, adaugand si lasand altor generatii cate ceva. Cu totii au contribuit la structurarea renumelui de care se bucura astazi spitalul.
De curand, baza de invatamant a spitalului s-a intregit cu inca o clinica, si anume Clinica Dermatologica. „Aceasta clinica a aparut prin transformarea sectiei de dermatologie existenta deja, careia i s-a atribuit si sarcina de pregatire a studentilor prin cursuri si stagii la patul bolnavului. Aflata in competenta medicului primar, doctor in stiinte medicale, sefa de lucrari Tatiana Taranu si a medicului primar dermatolog, doctorand Veronica Mardare, noua clinica – de fapt Clinica a II-a de Dermatologie din Iasi – a aparut probabil din necesitatea perfectarii actului de formare a viitorilor medici de specialitate si perfectionarea continua a acestora. Noua clinica va putea raspunde si unei cerinte ce a stat la baza activitatii medicale pe care a propulsat-o inca de la inceputurile medicinei europene si anume cea a emulatiei (arta de a vindeca). In perioada hipocratica (secolul VI-V i.e.n) aceasta se invata si se practica in xgimnaziix. Acolo se invata arta de a consulta, de a observa bolnavul, de a studia si aplica remedii, precum si unele metode terapeutice. Acolo s-au pus si bazele a ceea ce intelegem azi prin etica si deontologie medicala (principii care stau la baza relatiilor medic-pacient si medic-medic) cuprinse in xjuramantul lui Hipocrata. Aceste principii guverneaza medicina si se transmit din generatie in generatie de peste doua milenii si jumatate. Deci nu sacrificarea cocosului pe altarul zeului medicinii si nu obolul invataceilor pentru fiinta gimnaziului au fost cele ce s-au cultivat si au ramas peste milenii ci emulatia, spiritul autodepasirii. Incurajarea si dezvoltarea spiritului de emulatie, de competitie a emulilor intre emuli vizeaza desavarsirea acestora spre folosul bolnavilor si progresul artei semidumnezeiesti de a proteja viata, de a inlatura raul, de a vindeca. Aparitia celei de a doua clinici dermatologice din Iasi indreptateste asadar asteptarile reluarii si desavarsirii unui asemenea spirit intre cele doua clinici si colective inca egale, spirit care a guvernat si domeniul dermatologiei pana in urma cu zece ani sub patronajul marilor maestri, de la Demetriade si Mironescu, la Nastase, Costea, Munteanu si Dobrescu. Deja, colectivul mic dar optimist al noii clinici a pornit la elaborarea si desfasurarea unor programe de studii si cercetari pentru realizarea carora si-au facut cunoscuta disponibilitatea renumiti specialisti din dermatologie si domeniile inrudite. Pentru ca numai la acest nivel putem afla si pretul si castigul, sa ne bucure aparitia Clinicii a II-a de Dermatologie de la Iasi. Laude celor ce au faptuit-o”, a declarat medic primar Eftimie Martinescu, doctor in stiinte medicale, care are o indelungata practica medicala si este un cunoscator atent al organizarii sectorului de specialitate.
Cristian DONOSE

Adauga un comentariu