Local

Miting aviatic la Iasi

Publicat: 28 iun. 1999
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Miting aviatic la Iasi
a:3:{s:7:"site_id";i:1;s:6:"old_id";i:3661;s:8:"site_url";s:10:"www.bzi.ro";}

Dupa cum va spuneam si in articolul „Inventii aviatice la strandul din Iasi”, epoca inventiilor era in floare pina la razboiul din 1941-1945, care a trezit lumea la o groaznica perspectiva. Deci, in 1937, in afara de barca fara motor „perpetuum mobile”, radioul cu galena, cu casca, fara antena, si aviatia civila de la Aroneanu era mistuita de dorinta zborului in inaltul cerului albastru.
De aici, fel de fel de inventii. Planoare, avioane, predecesoarele viitoarelor Stukas si Huricane si, mai ales, figurile extravagante si pline de primejdii pe care le executau pilotii in inaltul cerului. Loopinguri, zbor cu rotile in sus, caderi bruste in verticala si ridicarea avionului imediat in inaltul cerului etc.
Tatal meu, dupa ce biziia bine la radioul inventat de el, la care nu se auzea mai nimic, deodata devenea solemn:
– Gata, plec la aviatie, la mitingul de duminica. Duminica, ma rugam de tata: – Hai, tata, ca incepe mitingul.
– De unde stii tu ca incepe mitingul de aviatie?
– Pai a stropit strada cu stropitoarea de la primarie. Pe urma a trecut compania de la aviatie cintind asa de frumos: Purtind cofita cu apa rece,/ Tinara Rodica voiasa trece. Hai, tata, odata, hai la aviatie si vezi sa fii atent pentru ca te taie elicea de avion daca mergi prea aproape.
– Zau?
– Da, asa l-au omorit pe un ofiter ce juca tenis si s-a dus dupa minge prea aproape de avion.
– Si de unde stii tu toate astea?
– De la Alecu, ordonanta domnului capitan Papana ce sta in gazda la doamna Gheorghiu.
– Doamne, oare ce-o sa ma fac cu tine?
– Da ce nu-ti convine?
– Pai cum sa-mi convina ca acum esti prietena cu ordonanta capitanului Papana?
– Lasa astea, mai bine fii atent, iar a venit domnul capitan Burileanu sa intrebe de camera. Si am spus ca da, ca tu faci tot ce-ti spun eu.
– Si el a crezut?
– Nu stiu daca a crezut, dar mi-a promis ca-mi va aduce o ciocolata „Urs de Dorna”, o cutie de bomboane si toate florile pe care le primeste el de la domnisoare de Sf. Dumitru, cind e ziua lui. Vezi, sa-i spui Mitica, c-asa il cheama. Tata continua:
– Si mama ce a spus?
– Pai mama nu stie ca l-am adus eu, i-am spus ca l-a trimis comandantul, pentru ca mama are o mare simpatie si respect pentru domnul comandant pe care l-a cunoscut la Bucuresti, cind facea ea scoala.
– Zau, si cind facea ea scoala la Bucuresti?
– Nu stiu, dar vad ca executa tot ce spune comandantul. Si i-am spus domnului capitan sa aduca si ordonanta, pentru ca Alecu spala si rufele la doamna Gheorghiu, si sa o dea afara pe Maria, care ma spune toata ziua la mama, ce-am facut si ce n-am facut.
– Bine, lasa sa vina capitanul.
– Hai, tata, sa mergem la miting, a trecut toata lumea. Dimineata a trecut si Smaranda Braescu, care umbla imbracata in ofiter de aviatie, numai ca are fusta.
– Stii ca ai haz, ofiter cu fusta!
– A trecut si printul Nicolae, cu masina lui albastra, decapotabila, si tu stau si te uiti, a trecut si prefectul in trasura.
– Dar cum de n-a trecut cu masina?
– Nu stiu, masina a venit ca sa mearga procurorul, doamna doctor nu merge, asa ca sint doua locuri libere, putem sa mergem noi.
– Cum sa mergem cu masina de la Procuratura, o sa creada lumea ca ne-a arestat.
– Nu, nu, miine il aresteaza pe banditul Coroi, asta-i unul care face bine la oameni.
– De unde stii tu de banditul Coroi?
– Stiu de la Alecu.
– Pai ce sa-ti spun, acum ai devenit ca o confidenta a lui Alecu.
– Ei si ce? Nu-i chiar asa de prost cum crezi, ti-a adus si tie lampi pentru radio, noi, nu ca cele pe care le cumperi tu de la smelt.
– Si de unde are Alecu lampi de radio?
– De la domnul capitan Papana. Alecu i-a dat doamnei Gheorghiu ca sa coase ciorapii pe bec, si i-a zis ca si eu cos ciorapii pe bec, si ti-am adus lampile tie.
– Sa le dai inapoi imediat.
– Hai, hai sa plecam.
In sfirsit, plecam cu tramvaiul la aviatie. Lumea ride, vorbeste, face pariuri. In sfirsit ajungem. Tribunele, arhipline, Risete, bezele, batistele flutura, muzica militara cinta in surdina marsul „Pasarea in zbor”. La peluza totul este ocupat. Lumea se imbulzeste la locurile pe iarba si in jurul celor care joaca tenis, nevestele de ofiteri ai adjutantii care nu conduc niciodata singuri avionul. In jurul printului Nicolae, o lume nebuna, nu stiu ce vorbeste el dar lumea se distreaza, aplauda.
In sfirsit, printul se ridica in picioare, lumea comenteaza.
Printul are si un timbru, timbrul aviatiei, care se pune pe piine.
Timbrul il arata pe printul Nicolae cu niste ochelari mari parca ar fi un scafandru. El este amabil, da mina cu fiecare, dar nu zboara, „isi pazeste pielea”, dupa parerea multora.
Trece si comandantul insotit de adjutant, merge la tribuna ca sa tina discursul de deschidere. Doamnele stau cu umbrelutele deschise. Gata, mitingul incepe. Eu stau in brate la tatal meu care se trage incet, incet spre iesire pentru a fugi daca se intimpla ceva. Primele trei avioane de vinatoare se ridica de la sol, merg in formatie, apoi cel de la mijloc se detaseaza si ajunge inaintea celorlalte doua. La un moment dat se face o liniste mormintala. Avionul din mijloc se intoarce cu rotile in sus. Stupoare. Toata lumea amuteste. Apoi si celelalte doua avioane se intorc cu rotile in sus. Lumea striga: Bravo, bravo! Avioanele se intorc unul cite unul in pozitie normala. Incep fel de fel de acrobatii, apar parasutele. Emotii. Din nou toata lumea ingheata, prima parasuta se deschide, si a doua, ultima nu. Vine glont spre peluza. Tipete, urlete. Cind sa ajunga foarte aproape, in sfirsit, parasuta ultima se deschide si aterizeaza la punctul cuvenit. Alte sapte avioane se ridica de la sol, trei pe dreapta, trei pe stinga, cel de la mijloc o ia inainte si fel de fel de acrobatii la nivelul avioanelor. Unii aviatori ies din carlinga, altii arunca confetti, apoi toate ajung in inaltul cerului de unde arunca parasute in trei culori, fanfara cinta „Trei culori cunosc pe lume”. Iata ca vine si domnul capitan Burileanu sa stea de vorba cu noi. Tatal meu il saluta si ii spune ca este de acord. Eu sar intr-un picior si strig in gura mare:
– De miine avem si noi aviatorul nostru!
Domnul capitan Burileanu ne serveste cu ciocolata „Urs de Dorna” si face strengareste din ochi, adica numai noi doi stim de intelegerea noastra. Tatal meu se face ca nu stie si ciocneste cu capitanul halbe de bere. Eu il intreb: – Care camera i-o dai domnului capitan?
– Cea frumoasa, cea de la dreapta, unde este lavaboul. Atunci nu erau chiuvete de camera, era instalat un lavabou, adica un lighean cu o cana deasupra.
Capitanul se scuza si pleaca la tribuna. De acolo trimite un soldat cu un mic stegulet, acela va fi soldatul nostru de ordonanta. Eu il intreb de sus:
– Tu stii lampile de radio?
– Desigur, domnisoara. Aveam numai sapte ani, m-a cucerit, „domnisoara”!
Ofiterul si cu ordonanta au stat la noi doi ani, eu am invatat toate lampile, s-au intimplat multe in acest timp.
Ofiteri care au murit – capitanul Papana, capitanul Tutuniuc, capitanul Dumitriu. Eu tremuram de fiecare data cind capitanul nostru pleca la antrenament, dar a plecat teafar la Bucuresti.
Era nepotul generalului Burileanu. A venit la noi si in timpul razboiului. Plecase pe front dar a scapat si de acolo. Peste multi, multi ani a batut la noi la usa, eu eram doctorita, dumnealui era la pensie, mama mea murise. Am fost la cimitir, parcela pentru aviatori se marise considerabil. Cind plecase capitanul nostru, prin anul 1939, erau 10-12 morminte, acum era plin. Se largise considerabil. Eu insa nu voi uita niciodata mitingurile de aviatie, banditul Coroi, haiducul cel bun, ofiterii care erau la cimitir si pe care ii cunoscusem personal. Valeria BAUSIC

Adauga un comentariu