News Flash:

Adio, piure cu carne! De ce nu e bine sa mananci la aceeasi masina, si friptura, si cartofi

19 Aprilie 2018
614 Vizualizari | 0 Comentarii

Alimentele nu se digera toate cu aceeasi repeziciune, iar enzimele folosite de organism in acest proces difera de la un tip de mancare la altul, astfel incat combinarea lor incorecta duce la „razboaie” intre enzime. Rezultatul: proasta digestie, balonarea, constipatia, sindromul de colon iritabil, aparitia crampelor si altele.

Iata cateva avantaje ale asocierii sanatoase: arderea completa a grasimilor, absorbtia buna a substantelor nutritive din alimentele consumate, a enzimelor si proteinelor, prevenirea obezitatii si formarii gazelor la nivelul tubului digestiv, stoparea balonarii si vindecarea constipatiei.

Citeste si De ce e bine sa mananci cartofi noi - Beneficii mai putin stiute

Cum trebuie combinate alimentele in functie de grupele din care fac parte:

  1. Grupa 1: este compusa din proteine – carne rosie, de pasare, branza, oua, lapte, peste, alimente care au nevoie de timp mai mare de digerare, circa patru ore. Acestea necesita sucuri gastrice acide.
  2. Grupa 2: este formata din carbohidrati – cereale si produse preparate din ele (paine, paste fainoase, biscuiti, cereale pentru micul dejun), zahar, dulciuri, dar si legumele care contin amidon, cum sunt cartofii si porumbul dulce. Aceste alimente „ard” repede, cam in doua ore, si au nevoie de enzime care produc un mediu digestiv alcalin. Preferabil este ca masa de seara sa fie compusa din hrana din aceasta grupa, fiindca se digera mai usor decat proteinele. Astfel, veti avea un somn mai bun, organismul putandu-se reface, nefiind obligat sa lucreze din greu.
  3. Grupa 3: este compusa din salate, unt, frisca, legume care nu contin amidon, seminte, radacinoase, ierburi, condimente si uleiuri. Aceste alimente pot fi combinate atat cu grupa 1, cat si cu grupa 2.
  4. Grupa 4: este formata din fructe. Ele se digera cel mai repede (30 de minute) si necesita alte enzime decat cele folosite pentru „arderea” alimentelor din grupele precedente. Cel mai bine este sa fie mancate dimineata. O masa compusa din suc proaspat, preparat pe loc la storcator, plus cateva fructe proaspete este un inceput bun de zi pentru majoritatea oamenilor, deoarece asigura un necesar uluitor de energie. Singurele persoane care nu pot urma aceasta recomandare sunt cele care au probleme cu mucoasa stomacala si diabeticii.

Citeste si Cum te ajuta rosiile sa slabesti usor si repede

Interzis la friptura cu cartofi!

Alimentele din grupele 1 si 2 nu trebuie combinate. Astfel, de la o masa in care ati mancat carbohidrati (grupa 2) trebuie sa lasati sa treaca minimum doua ore pana sa consumati proteine (grupa 1). Dupa ce ati consumat proteine lasati sa treaca circa patru ore pana sa luati o alta masa cu carbohidrati.
S-au incetatenit ideea si „moda” de a consuma la friptura cartofi. Gresit! Iata ca principiile corecte ale combinarii elementelor ne arata ca este bine sa ne luam ramas bun de la acest obicei comod, dar nesanatos. Carnea se poate asocia cu salatele, cu garniturile formate din legume care nu contin carbohidrati, gratinate ori soté, preparate doar pe trei sferturi, adica sa nu fie fierte sau coapte pana se inmoaie complet, deoarece astfel isi pierd aproape toate substantele nutritive si vitaminele. Carnea se mai poate combina si cu oua, si cu branza.

Fructele se digera in 30 de minute
Fructele au nevoie de 30 de minute ca sa tranziteze stomacul, in timp ce o friptura necesita trei-patru ore. Ele trebuie consumate singure, de preferinta pe stomacul gol. Daca sunt asociate cu alte tipuri de hrana se produce indigestie si flatulenta. Exista si o exceptie de la aceasta regula, combinatia dintre fructele care nu fermenteaza imediat – marul, nuca de cocos si bananele impreuna cu alimente bogate in hidrati de carbon (meiul, ovazul si altele). Astfel, un sandvis din paine de secara cu o banana ori cateva felii de mere in budinca sau placinta din cereale integrale nu vor dauna. Unele dintre fructe sunt acide (grepfrut, clementine, kiwi, lamai, merisor, mandarine, rodii, capsuni, portocale), unele sunt mai putin acide (merele, piersicile, ciresele, strugurii, caisele, nectarinele, prunele, perele, fructele de padure), iar altele sunt dulci (mango, banane, papaya, curmale, fructe confiate, smochine proaspete, struguri). Combinatiile corecte sunt urmatoarele: fructele acide cu cele mai putin acide si fructele dulci cu cele mai putin acide. Nu se recomanda combinarea celor dulci cu cele acide. Pepenele formeaza o categorie aparte, datorita continutului crescut in apa. De aceea, este indicat sa il mancati separat.

Citeste si Mihaela Bilic: ”Primavara e cel mai potrivit moment pentru slabit, rezultatele vor fi maxime.” 11 alimente de care sa ”abuzati” in acest anotimp

Reguli diferite pentru diabetici
In ceea ce priveste persoanele care au diabet, acestea nu pot tine cont complet de aceste principii, fiind dependente de carbohidrati. In aceste cazuri se recomanda ca alimentele din grupele antagonice sa fie consumate la intervale mari de timp, de doua-trei ore.

preluat de pe doctorulzilei

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Culinar.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1712 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020421 (s)